Contribuie la restabilirea monumentelor naționale

Donează

Bustul Regelui Ferdinand I din Rezina

Dintr-o scrisoare a Primăriei Rezina din 15 iulie 1936 aflăm detalii importante despre acest bust: domnule ministru, avem onoare a vă înainta, aici alăturat, în dublu exemplar proiectul soclului pentru monumentul comemorativ al Regelui Ferdinand I, ce se va ridica în oraşul Rezina, sub auspiciile Căminului Cultural. Monumentul bust va fi aşezat în piaţa din centrul oraşului, aleasă de cămin şi cedată de primărie. Monumentul va fi executat de dl. sculptor Alexandru Plămădeală, iar soclul de domnia sa în colaborare cu dl. ing. Gh. Leviţchi, ambii din Chişinău. Bustul va fi din bronz, iar soclul din beton preparat special, făcut în bloc monolit, cioplit ca piatra naturală. Totodată, cu onoare vă rugăm domnule ministru să binevoiţi a ne restitui, odată cu aprobarea dvs şi un exemplar al proiectului, spre a se începe cât mai urgent lucrările, în vederea desvelirii cât mai apropiate. Mai cunoaştem şi faptul că lucrările de instalare se planificau pentru toamna anului 1936, iar din grupul de iniţiativă făceau parte generalul P. Cănciulescu – comandant al Corpului III Armată Chişinău, generalul I. Popovici, prefectul Constantin Roşca, colonelul Alex. Saidac, deputatul Victor Ojog, colonelul D. Panigianţ, subrefectul Gr. Roşca şi profesorul St. Ianceva. Acest Comitet de iniţiativă era condus de către directorul gimnaziului şi preşedintele Căminului Cultural – C. Sturza, secretarul Gheorghe Ifrim, casierul S. Plugaru, cenzorii R. Stremcovschi-Suceveanu (şeful vămii) şi  Ev. Gârleanu. Calitatea de membri ai Căminului o deţineau şi protoiereul A. Juşcov, preotul T. Petcu, preotul M. Tanov, profesorul L. Timuş, avocaţii Z. Grigoriu şi I. Panighianţ, doctorul V. Focşa, B. Antonovschi, I. Popovici, I. Popescu, învăţătorul Gh. Bodiu, Toma Georgescu, Sebastian Trofin, Valentin Voinescu, I. Jaluba, comerciantul B. Milştein ş.a.

La şedinţa Comisiei Monumentelor Publice din 28 august 1936, orele 16.00, sub preşedinţia domnului Ion Minulescu, Inspector General al Artelor, s-a luat în discuţie şi s-a aprobat executarea Monumentului (bustului) Regelui Ferdinand I şi aşezarea lui în piaţa din centrul oraşului. Acest loc a fost ales de Căminul Cultural local (raport 69/1936) şi cedat de Primăria oraşului Rezina.

 La 28 iunie 1937, Gazeta Basarabiei anunţa că: zilele acestea va avea loc solemnitatea desvelirei monumentului Regelui Ferdinand ridicat la Rezina. Bustul este aşezat cu faţa la Nistru în piaţa centrală a oraşului. La solemnitate vor participa şi mulţi oaspeţi din capitală, în frunte cu domnul Ion Inculeţ, vicepreşedintele consiliului de miniştri. Dintr-un raport de activitate al Căminului Cultural „Nicolae Apostolopulo” din Saharna pe anul 1937, aflăm cu exactitate faptul că bustul Regelui Ferdinand I din Rezina a fost dezvelit la 27 septembrie acelaşi an. Vasile Bârcă, subsecretar de Stat la Ministerul de Interne, născut pe meleagurile Rezinei, la Ignăţei (02.I.1884-1949, Bucureşti), fost deputat în Sfatul Ţării, a participat la dezvelirea monumentului.

Soarta acestui monument a fost la fel ca a celui din faţa bisericii (monumentul eroilor). Numai că distrugerea lui a avut loc ceva mai devreme. Tăvălugul bolşevic venit peste Basarabia la 28 iunie 1940 şi-a revărsat furia şi asupra monumentului. Lucrarea „Basarabia dezrobită”, scrisă în 1942, parţial a consemnat crimele comuniştilor săvârşite în Basarabia timp de un an (28 iunie 1940 – iulie 1941). Astfel, se mărturiseşte faptul că bustul Regelui Ferdinand I a fost aruncat în Nistru la 28 iunie 1940 de evreii in Rezina.

Monumentul a fost restabilit pe parcursul anului 2017 și inaugurat , la iniţiativa avocatului Rusanovschi Iulian, iar scuarul adiacent a fost renovat datorită implicării personale a Primarului Simion Tatarov. Bronzul a fost executat de către sculptorul Veaceslav Jigliţchi, iar piatra  de meşterul popular Vladislav Lozan din Cosăuţi, R. Moldova.

Pe latura din faţă a postamentului a fost fixată o placă din bronz mesajul:

REGELE FERDINAND I

ÎNTREGITORUL ROMÂNIEI

1914 – 1927

Concomitent, pe latura din spate a soclului s-a reprodus un alt text, ce reprezintă de apt istoricul monumentului:

RIDICAT LA 27.IX.1937 DE:

GENERAL P. CĂNCIULESCU

GENERAL I. POPOVICI

PREFECT C-TIN ROŞCA

COLONEL ALEX. SAIDAC

DEPUTAT VICTOR OJOG

DIR.  C-TIN STURZA

PREOT T. PETCU

ARUNCAT ÎN NISTRU LA 28.VI.1940

RECONSTITUIT DE:

RUSANOVSCHI IULIAN ŞI ADINA

DELI ION ŞI TATIANA

PRIMAR SIMION TATAROV

INAUGURAT – 16.IX.2017

Fixată pentru 16 septembrie 2017, ora 08.30, inaugurarea a fost amânată, în pofida faptului că decedase mama Principelui Radu al României.

Mitingul festiv consacrat dezvelirii la Rezina a bustului Regelui Ferdinand I s-a desfăşurat  pe 24 martie 2018, începând cu ora 12, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la unirea simbolică a județului Orhei cu România. Printre cei câteva sute de participanți erau și mulți oameni din satele raionului Rezina, dar și din orașul vecin Râbnița. Ceremonia a început cu intonarea imnurilor de stat ale Republicii Moldova și României de către Fanfara Ministerului Apărării Naționale. Soborul de preoţi în frunte cu preotul profesor Nicolae Dorneanu, pr. prof. Mircea Bejenaru şi preasfinţitul Antonie de Orhei au oficiat o slujbă de pomenire a eroilor căzuți pe câmpurile de luptă în războiul de reîntregire a neamului românesc și spre pomenirea MS Regelui Ferdinand I.

Asociația Obșteasca Asociația “Monumentum” din Republica Moldova
IDNO 1018620001687
IBAN: MD73ML000000022514342027 | MDL
IBAN: MD73ML000000022514342027 | RON
SWIFT: MOLDMD2X
B.C. MOLDINDCONBANK S.A.
Filiala „Ștefan cel Mare”
Destinația plății: pentru statuia "Reginei Maria"

Date pentru donații