Contribuie la restabilirea monumentelor naționale

Donează

Monumentul eroilor români din s. Mărăndeni

Închinat eroilor căzuți în Primul Război Mondial pentru întregirea patriei, monumentul a fost sfințit în 1938 de un sobor de preoți, din care a făcut parte și părintele misionar al Eparhiei Bălțiului – Dimitrie Balaur și preotul Dimitrie Bejan. Monumentul a fost suprins într-un clișeu fotografic interbelic, unde se observă că avea forma unui stâlp din piatră, pe latura din față fiind fixat, probabil în bronz sau în beton, un bărbat în haine de militar. Acest monument a fost instalat în centru comunei, unde astăzi se află monumentul ostașului sovietic, iar după ocuparea Basarabiei de către bolșevici a fost strămutat în curtea Bisericii pentru a nu fi distrus. Ulterior, după destrămarea URSS, acesta a fost strămutat în cimitirul parohial, pe parcela eroilor români căzuți în luptele de eliberare a Basarabiei din cel de-al Doilea Război Mondial.

Pe 7 martie 2020 am ajuns în localitatea Mărăndeni și nu mică mi-a fost mirarea când, în cimitirul de lângă biserică am găsit monumentul de altădată. Cu regret, acesta nu mai avea noblețea interbelică, fiind recondiționat în mod agresiv cu tencuială și marmură gravată. Preotul din sat, mărturisește că acest monument s-a aflat inițial în altă parte, în aproprierea Bisericii, însă după cel de-al Doilea Război Mondial a fost strămutat în curtea Bisericii, iar în 2018 a fost instalat în cimitir,  lângă parcela eroilor căzuți în Primul Război Mondial.

Restaurarea acestui monument a fost preconizată pentru a doua jumătate a anului 2022 și presupune îndepărtarea straturilor de clei și alte materiale aplicate peste monumentul interbelic, sculptarea unor cruci militare și delimitarea parcelei eroilor români de restul cimitirului civil prin lanțuri metalice și stâlpi de piatră de Cosăuți.

Totuși, restaurarea monumentului nu a fost posibilă din cauza opoziției preotului paroh, însă s-a reușit amenajarea parcelei eroilor români căzuți în al Doilea Război Mondial, prin montarea crucilor militare aduse din s. Manta și de la Mănăstirea din s. Tabăra, r. Ohei

Asociația Obșteasca Asociația “Monumentum” din Republica Moldova
IDNO 1018620001687
IBAN: MD73ML000000022514342027 | MDL
IBAN: MD73ML000000022514342027 | RON
SWIFT: MOLDMD2X
B.C. MOLDINDCONBANK S.A.
Filiala „Ștefan cel Mare”
Destinația plății: pentru statuia "Reginei Maria"

Date pentru donații