Visarion Puiu s-a născut pe 27 februarie 1879 în Pașcani și a fost primul dintre cei trei copii ai lui Ioan și Elena Puiu. Tatăl său era fiul preotului Ioan Puiu din Girov-Neamț, iar mama sa era din Roman, fiica negustorului Neculai Miron. Tatăl său era conductor de tren. Visarion Puiu a urmat primele trei clase primare la școala mixtă a căilor ferate din Pașcani, iar apoi s-a mutat la Roman împreună cu familia, unde a continuat studiile.

În anul 1891, cu sprijinul arhiereului Ioanichie Flor Băcăuanul, s-a înscris la Seminarul „Sf. Gheorghe” din Roman. Aici l-a avut ca profesor pe Calistrat Hogaș, care l-a influențat și îndrumat să citească literatură română și străină. După absolvirea seminarului, Visarion Puiu s-a înscris la Facultatea de Teologie din București, unde a întâlnit personalități importante ale vremii, precum Titu Maiorescu și Rădulescu Motru.

În anul 1902, la propunerea lui Petre Gârboviceanu, directorul Casei Bisericii, Visarion Puiu a început să lucreze ca funcționar la această instituție. Aici l-a întâlnit pe ministrul instrucțiunilor publice, Spiru Haret. În anul 1905, s-a întors la Roman și pe 22 decembrie a intrat în monahism, fiind tuns în monahism la Catedrala Episcopală de către episcopul Gherasim Safirin. A fost hirotonit diacon și apoi ieromonah, continuându-și slujirea în diferite orașe.

În anul 1921, Visarion Puiu a fost ales episcop al Argeșului și a fost hirotonit arhiereu în ziua de Buna Vestire. A realizat o serie de lucrări importante în eparhia sa, luptând pentru ridicarea nivelului de trai al preoților și renovarea bisericilor. În anul 1923, a fost transferat ca episcop la Hotin, în Basarabia, unde a continuat să desfășoare o activitate intensă, construind biserici, înființând școli teologice și restaurând lăcașuri de cult.

A fost ales Mitropolit al Bucovinei în 1935, cu reședința la Cernăuți. Aici a continuat să dezvolte și să renoveze instituțiile bisericești și a ridicat numeroase biserici de zid în locul celor de lemn. Cu toate acestea, în anul 1940, după ocuparea Basarabiei de către sovietici, a fost destituit din funcție și s-a retras la Mănăstirea Neamț.

În anul 1942, a condus Misiunea Ortodoxă Română în Transnistria, unde a realizat diverse proiecte și a sprijinit comunitatea românească. După aceasta, s-a mutat la București, iar în timpul bombardamentelor a plecat la mănăstirea Cernica. În august 1944, a plecat în Croația ca delegat al Patriarhiei Române. În urma evenimentelor, Visarion Puiu a fost nevoit să trăiască în exil și a ajuns în Franța, unde a trăit în sărăcie și a suferit din cauza problemelor de sănătate.

Ideea ridicării acestui monument a apărut în cadrul unei discuții purtate de avocatul Iulian Rusanovschi cu sculptorița Silvia Radu, soția regretatului sculptor Vasile Gorduz, care a pus la dispoziție gratuit cofrajul pentru turnarea bustului în bronz. Bustul a fost instalat în curtea Catedralei „Sfinții împărați Constantin și Elena” din Bălți, una dintre ctitoriile mitropolitului. În prezența Episcopului de Bălți și Fălești, s-a oficiat o slujbă de sfințire a bustului și s-a dezvelit în fața comunității locale.

Edificarea bustului Mitropolitului Visarion Puiu a reprezentat un gest de recunoaștere și omagiere a contribuției sale la viața bisericească și culturală din Basarabia. Bustul a fost amplasat într-un loc vizibil, în curtea catedralei, pentru a fi admirat de credincioși și de vizitatori.

Ceremonia de dezvelire a bustului a fost organizată într-o atmosferă solemnă, în prezența starețului Mănăstirii Neanț și a comunității locale. Prin edificarea bustului Mitropolitului Visarion Puiu, s-a dorit să se păstreze și să se transmită memoria și valorile acestui înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. Contribuția sa în dezvoltarea instituțiilor bisericești, construirea și renovarea bisericilor și sprijinirea comunității românești din Basarabia sunt aspecte importante ale vieții și activității sale.

Astfel, prin ridicarea acestui bust și ceremonia de dezvelire, Mitropolitul Visarion Puiu este adus în atenția comunității și este recunoscut pentru eforturile sale de a promova valorile religioase și culturale în Basarabia. Bustul rămâne ca o mărturie vizibilă a moștenirii sale și o sursă de inspirație pentru generațiile viitoare.