Contribuie la restabilirea monumentelor naționale

Donează

Cimitirul Eroilor Români din s. Dușmani, r. Glodeni

 În partea de Sud-Est a cimitirului a fost amenajată o parcelă a eroilor români căzuți în luptele de eliberare a Basarabiei din vara anului 1941. Starea acestei parcele este dezastruoasă, identitatea acestor eroi a fost imposibilide stabilit, iar o cruce militară a fost scoasă de la căpătâiul eroului necunoscut și instalată în mijlocul cimitirului pe mormântul unui civil.

Totuși, procesul de refacere a parcelei avea să înceapă abia în decembrie 2024, după ce a solicitat consiliului local să adopte o decizie în acest sens. La 20.12.2024 a fost adoptată decizia de consiliu nr, 9/18 prin care s-a permis reorganizarea cimitirului eroilor căzuți în cel de-al doilea război mondial și a fost semnat un acord de parteneriat are să permită inițierea lucrărilor. Fundația de beton a fost turnată în primăvara anului 2025 de către primăria s. Dușmani, condusă de primarul Ion Secrieru, iar Asociația „Monumentum” a comandat sculptorului Marin Lozan executarea troiței din piatră și a bordurilor pe un perimetru  de 4 m lungime și 1,5m lățime.

            Bordurile și crucifixul au fost montate la 17 mai 2025, iar la baza troiței a fost inscripționat următorul text: EROILOR ROMÂNI CĂZUȚI PENTRU ELIBERAREA BASARABIEI ÎN IUNIE 1941. CRUCIADA ÎMPOTRIVA COMUNISMULUI. Pe cealaltă fațadă a fost înscrutată harta României întregite, pentru hotarele căreia au căzut peste 10000 de eroi doar între Prut și Nistru. Crucile militare au fost restaurate și montate câteva zile mai târziu de meșterul Ion Răileanu.[1]

            Sâmbătă, 19 iulie 2025, cimitirul eroilor români din s. Dușmani a fost inaugurat și sfințit în prezența autorităților locale și raionale, dar și a membrilor Asociației „Monumentum”. Parcela eroilor a fost sfințită de preotul din localitate iar imnurile României și a R. Moldova au fost intonate de fanfara raionului Glodeni în prezența tricolorului, arborat de copiii din localitate.

[1] Două cruci au fost identificate în cimitirul din s. Dușmani, iar una a fost adusă din cimitirul s. Sociteni, r. Ialoveni.

Asociația Obșteasca Asociația “Monumentum” din Republica Moldova
IDNO 1018620001687
IBAN: MD73ML000000022514342027 | MDL
IBAN: MD73ML000000022514342027 | RON
SWIFT: MOLDMD2X
B.C. MOLDINDCONBANK S.A.
Filiala „Ștefan cel Mare”
Destinația plății: pentru statuia "Reginei Maria"

Date pentru donații