Cu prilejul zilei de 18 mai 1939, în urma îndemnului făcut de Tutunaru Grigorie, preşedintele Căminului Cultural Regina Maria din localitate, membrii Căminului au donat suma de 3920 lei pentru ridicarea monumentului eroilor. Până la 31 decembrie au mai fost încasaţi 2140 lei, iar grupul de iniţiativă îşi propunea să finiseze monumentul în primăvara anului următor.[1] Conform schiţei, monumentul avea o înălţime de 4.40m, baza era formată din patru trepte iar la mijloc avea inscripţionat următorul text:

ÎN AMINTIREA EROILOR MORŢI ÎN RĂZBOIUL DIN 1916–1918.

Monumentul era străjuit de un vultur. Pentru construcţia monumentului, grupul de iniţiativă dispunea în toamna anului 1940 de 7768 lei, majoritatea provenind din donaţii. Printre donatori se numără:

• Preşedintele Tutunaru Grigore – 500 lei;
• Vicepreşedintele Galici Grigore – 500 lei;
• Cuharschi Alexei;
• Secretarul Valuţa Haralampie;
• Casierul Hăbăsescu Vladimir;
• Plugaru Manole – 400 lei;
• Hriţcu Ion;
• Gherman Vasile;
• Vascan Nicola – 200 lei;
• Juşcu Ion – 500 lei ş.a.

Printr-o scrisoare semnată de secretarul Haralampie Valuţa la 26 aprilie 1940, Căminul înainta Consiliului Superior pentru Monumentele Publice două planuri a terenului şi a monumentului respectiv, pentru a fi aprobate.[2] La 06 mai Comisia a respins solicitarea Comitetului de iniţiativă deoarece proiectul era lipsit de orice frumuseţe şi nu întrunea  condiţiile de monumentalitate. Căminul era invitat să înainteze un alt plan întocmit de un arhitect, or în caz contrar: dacă în localitate nu se poate realiza această condiţie, Căminul Cultural este rugat să comunice Ministerului, ce fel de materiale se găsesc în regiune, lemn sau piatră, precum şi de ce sumă dispune Comitetul pentru construcţie şi în acest caz se va trimite în mod gratuit de la Minister un proiect de monument sau de troiţă.[3]

Construcţia nu a fost finisată în 1940 şi din acest motiv, în bugetul Căminului pentru 1942  au fost alocaţi 4250 lei în vederea finisării monumentului eroilor. Anul următor, Căminul a mai alocat 10.000 lei pentru această operă. Într-adevăr, materialele de arhivă confirmă faptul că în vara anului 1942 s-au început lucrările de construcţie a monumentului ce au durat inclusiv pe parcursul anului următor.

Bătrânii din sat își amintesc de acest monument, care a fost însă distrus în perioada sovietică. După spusele lor, monumentul a fost amplasat lângă poarta ce duce spre curtea bisericii, iar partea superioară a obeliscului (pălăria) a fost identificată în curtea unui locuitor din apropiere.

În primăvara anului 2024, am avut o întrevedere cu viceprimarul or. Râșcani – Denis Țurcanu și primarul com. Pociumbăuți – Lorentii Lisevici unde am discutat de principiu ideea edificării monumentului eroilor reîntregitori. La 15 aprilie 2024, ideea de restabilire a acestui monument a fost materializată printr-o cerere depusă în atenția consiliului local, prin care se solicita adoptarea deciziei de consiliu în vederea atribuirii locului pentru viitorul monument.

Edificarea unui monument dedicat eroilor Primului Război Mondial nu este doar un gest de recunoștință, ci și o datorie morală a societății noastre. Acest monument servește drept simbol al sacrificiului suprem oferit de generații de eroi pentru libertatea și independența națională. Prin ridicarea monumentului, le oferim un omagiu celor care și-au pus viața în joc, luptând pentru valorile și idealurile ce ne definesc ca națiune. Este, de asemenea, un punct de referință educațional, amintind tinerelor generații de prețul libertății și de importanța păstrării păcii. Monumentul va sta mărturie a unității și solidarității naționale, reamintindu-ne că, împreună, putem depăși cele mai grele încercări. De fiecare dată când trecem pe lângă un monument, ne vom reaminti de curajul și sacrificiul celor care au luptat pentru noi, inspirându-ne să prețuim și să protejăm valorile pentru care au luptat. În final, acest monument nu este doar un tribut adus trecutului, ci și un far călăuzitor pentru viitor, simbolizând speranța că, prin înțelegere și respect reciproc, putem evita greșelile trecutului

Astfel, la 17 iunie 2024, consiliul local Pociumbăuți a adoptat Decizia nr. 03/06 prin care s-a acceptat edificarea monumentului pe terenul identificat cu nr. cadastral 7139119 (lângă grădiniță pe locul numit „la larioc”). Abia la 20.09.2024 am reușit să obținem certificatul urbanistic de proiectare nr. 7, fapt care a permis arhitectului Mihail Andrieș să elaboreze proiectul de execuție a monumentului, având la bază schița acestuia din 1938. În toamna anului 2024, m-am deplasat în com. Pociumbăuți, unde împreună cu primarul din localitate am încercat să identificăm rămășițele vechiului monument, însă fără prea mare succes.

Drept urmare, la 20 ianuarie 2025, din numele Asociației „Monumentum” din R. Moldova, am semnat cu meșterul Marin Lozan un contract de antrepriză prin care ultimul se obliga să lucreze în piatră de Cosăuți obeliscul eroilor contra sumei de șase mii euro. Pe laturile acestui monument a fost eternizat următorul text:

EROILOR NEAMULUI 1914-1918

CĂZUȚI PENTRU REÎNTREGIREA ROMÂNIEI

ABABII -CEBAN DMITRII

BAJAC MIHAIL

CREȚU IVAN

DOBRÎI-BORȘCI PETR

DOBRÎIBORȘ PETR

GABAȘESCUL IVAN

GARIUC TERENTI

GHERMAN GRIGORII

GUZUN ANDREI

JUC (JUȘCOV) GHEORGHII

ROTAR IVAN

VARNIC IACOV

ZARA FEDOR

ZAREA GRIGORI

ZORILA ILIA

BAIBARAC DMITRII

COJUHARI IACOV

COJUHARI VASILII

CONDRAȚCHI VLADIMIR

NENIȚA IVANOV

PAGU SEMEN

SCOBIOLA NICOLAI

Pe latura din spate au fost trecute câteva date despre istoricul monumentului:

CĂMINUL CULTURAL „REGINA MARIA”

LUCRA LA ACEST MONUMENT ÎN IUNIE 1940.

LUCRĂRI ÎMPIEDICATE DE ARMATA SOVIETICĂ ÎN 1940 ȘI 1944.

EDIFICAT LA INIȚIATIVA AVOCATULUI IULIAN RUSANOVSCHI

ȘI OFIȚER ION DELI.

ARHITECT: MIHAIL ANDRIEȘ

MEȘTER: LOZAN MARIN

PRIMAR: LORENTII LISEVICI

SFINȚIT: 18.07.2025

            Deși cererea de emitere a hotărârii de guvern a fost depusă la Ministerul Apărării la 20.11.2024, aceasta a fost preluată spre executare abia la 12.02.2025, în urma insistențelor pe are le-am făcut pe lângă domnul Vitalie Ciobanu, șef al Agenției pentru Știință și Memorie Militară. Totuși, Hotărâea de Guvern avea să apară mult mai târziu, fiind supusă consultărilor publie abia în iulie 2025 și transmisă spre aprobare către Guvern câteva zile mai târziu.

Între timp, la 24 aprilie 2025, meșterul Marin Lozan a montat prima jumătate a monumentului, iar peste  o săptămână obeliscul a fost finisat. Din lipsă de fonduri, vulturul din bronz a fost comandat sculptorului Veaceslav Jiglițchi abia în luna iunie a aceluiași an pentru prețul modic de două mii cinci sute euro. Din acest motiv, în momentul inaugurării monumentului, acesta a fost străjuit de o acvilă din gips, care a fost schimbată pe vulturul din bronz abia la 03 august. De asemenea, pe spatele obeliscului a fost montată, la începutul lunii iulie, monograma Reginei Maria a României, spre eternă pomenire a reginei, dar și a membrilor Căminului Cultural din s. Pociumbăuți care a purtat numele ei în perioada interbelică. Amenajarea adiacentă a monumentului s-a realizat prin purtarea de grijă a primăriei comunei, iar aleile a fost pavate cu piatră de Cosăuți datorită oamenilor din sat care s-au preocupat de montarea acesteia. Transportul piatrei a fost achitat prin donație de Sergiu Covali, președintele Asociației.

Pe 18 iulie 2025, la 87 de ani de la trecerea la cele veșnice a Reginei Maria, a avut loc  inaugurarea operei din s. Pociumbăuți. Obeliscul a fost dezvelit de primarul comunei și avocatul dr. Iulian Rusanovschi. Creștinii din sat au asistat la acest eveniment împreună cu deputatul Liliana Grosu, reprezentantul Guvernului în teritoriu, preotul prof. Mircea Bejenaru, viceprimarul or. Râșcani – Denis Țurcanu, consilierul eparhial Sergiu Lîsenco, iar moderator fiind doamna Olga Calistru – șefa Direcției Cultură a raionului Râșcani.

La ceremonie, fanfara Ministerul Apărării al Republicii Moldova a intonat imnurile de stat ale României și R. Moldova, iar în timpul păstrării minutului de reculegere, echipa cu salve au tras 3 rafale de focuri de arme în memoria eroilor căzuți în luptele Primului Război Mondial.

Din partea Asociației „Monumentum”, avocatul Iulian Rusanovschi a rostit la eveniment următoarea cuvântare: Onorată asistență, dragi locuitorii satului Pociumbăuți, sunt bucuros că ne-am întîlnit la acest eveniment, dar înainte de a vorbi despre eroii care sunt scriși pe acest monument, vreau să vorbesc despre eroismul neamului nostru.

Poate mulți dintre voi v-ați întrebat ce au simțit soldații pe front atunci cînd se trăgeau gloanțe din ambele părți și știți foarte bine că ei au plecat la război nu ca să-i omoare pe cei din față, dar să-i apere pe cei din spate. Ce i-a mînat pe acești soldați martiri să meargă la războaie? Cînd au venit persanii la gurile Dunării să-i atace pe geți, i-au întrebat: „Voi nu vă temeți de moarte”?. Știți ce au răspuns geții, strămoșii noștri? „Noi ne teme doar de cer”. Nu aveau altă valoare supremă decât Cerul, decât demnitatea și divinitatea supremă. După 2000 de ani, eroii din Pociumbăuți nu s-au temut de moarte în luptele din Primul Război Mondial. Nu spun că  nu au trăit un sentiment omenesc de frică, dar nu s-au temut de moarte.

De ce unii oameni nu se tem de moarte? Iisus Hristos cînd era în agonie pe cruce, pe golgota, știți ce vedea în fața lui? Templu iudaic și cetatea Romană. Praful și pulberea s-au ales din ele cîți va ani mai tîrziu. În anul 70 la ordinul Împăratului Vespasian a fost distrus tot Ierusalimul, a fost ras de pe fața pămîntului.

Însă după moartea omenească a lui Iisus, ce a urmat? A urmat învierea! Învierea urmează după fiecare moarte, învierea țării urma să se împlinească după Primul Război Mondial, cînd toți credeau că țara nu mai are nici o scăpare, iar armatele austro-ungare intraseră pînă la Tîrgul Neamț, Hotinul și Basarabia intreagă era sub ocupația țaristă, armatele germane dincolo de Carpați intraseră și ocupaseră Bucureștiul.

Însă regele Ferdinand și regina Maria nu au fugit din țară la acea dată. Știți unde s-au retras?  La mănăstirea Durău din Carpații dacilor. Spunea Herodot, făcînd un mic recurs la istorie, că acești munți sunt „munții Carpilor” (Carpatis Oros în limba greacă), carpii fiind un alt nume, care li s-a dat dacilor și geților. Dacii, geții, carpii, costobocii erau toți parte a neamului trac și tot Herodot spune un lucru important, atunci cînd a scris istoriile sale: „că tracii sunt cel mai numeros popor după hinduși și ar putea conduce lumea, dacă ar fi uniți”. Deci foarte atent sesizează Herodot dezbinarea tracilor. Tracia, ca să vă imaginați, se întindea din Ucraina de astăzi și pînă la aproape de Atena, unde și astăzi sunt cumunități de aromâni la fel ca în Serbia, Albania, Croația sau Macedonia. Din cauza dezbinărilor noastre smintite am fost în istorie îngustați, îngustați, pînă la acest spațiu Carpato–danubiano-pontic.

Am făcut acest recurs la istorie pentru a înțelege și a conștientiza tânăra generație cât de mult rău își poate face un popor prin dezbinare. De altfel, părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, spunea că: „noi românii, avem un mare păcat deoarece iubim prea mult străinii și urâm prea mulți pe ai noștri”. De parcă ura și invidia, fac parte din cultura noastră națională.

În virtutea faptului, că suntem un popor creștin, eroii români sunt eroi martiri. Dacă eroii sunt acei oameni, acei ostași, care mor pentru apărarea hotarelor țării, martirii sunt acei oameni, care mor pentru apărarea credinței. Însă, eroii noștri n-au fost doar eroi, ei au fost eroi martiri, fiindcă etnogeneza poporului nostru a coincis cu procesul de încreștinare și atunci cînd au luptat pentru apărarea țării, militarii au luptat și pentru apărarea credinței. Se mirau generalii germani, în luptele din Primul Razboi Mondial, că nu înțelegeau de ce „se aruncau luptătorii noștri cu miinele goale împotriva tancurilor germane, ce-i mînă pe acești oameni și să nu-și cruțe viața în fața armatei germane, care era una din cele puternice armate a timpului, era una din cele mai tehnologizate și moderne armate”?.

Foarte corect s-a menționat mai devreme că, am avut aproape un milion de soldați care au murit pe front, majoritatea. Ce i-a mînat pe ei? Chiar și regina Maria cu regele Ferdinand au rămas pe acest petic de pămînt și n-au cedat.  Eu cred că i-au mînat nu doar dragostea de țară, dar și credința în Hristos, având convingerea fermă că pe acest pămînt creștinismul va dăinui pînă la sfîrșitul lumii, iar bunul Dumnezeu va oferi poporului nostru șansa să reînvie după atîta suferință și moarte.

Ne aflăm astăzi într-o  confuzie totală, mai ales în Republica Moldova. Nu știm cine suntem sau poate nu vrem să știm. Vreau să vă spun un lucru, care nu o să-l auziți în altă parte: numele de român nu este inventat în epoca modernă, numele de român de fapt înseamnă roman și dacă o să citiți documentele vremii, veți vedea că războiul dintre Decebal și Traian a fost un război fratricid, deoarece dacii erau un popor romanic, un popor latin. Războaiele și tratativele de pace pînă la 105-106 s-au purtat fără traducători, nu o să vă fac teoria limbii române sau a limbilor romane, dar vă spun cu certitudine că, dacii vorbeau latină vulgară. Nu în zadar Ovidiu a fost exilat la Constanța, la limesul imperiului unde toți vorbeau aceiași limbă, ca și în Roma de atunci.

Pământul de la sud și nord de Dunăre, era numit în documentele oficiale pînă în sec. VI,  drept Romania, În sec.VI, împăratul Hadrian este nevoit să retragă armatele romane de la gurele Dunării și să o trimită în Persia, fiindcă aveau războaie foarte grele cu perșii și riscau să piardă zone importante din nordul Africii și din Asia mijlocie. Și atunci cînd au mutat armatele romane în zona Persiei, barbarii slavi au năvălit în aceste teritorii și nu am mai scăpat de ei până astăzi. Știți foarte bine că sec. VII-VIII, bulgarii coboară în câmpia romană de la sud de Dunăre, despărțind neamul roman în două: o parte fiind împinși spre Salonicul de astăzi în zona Tesaliei, iar celaltă parte spre Carpați, fiindcă oamenii fără armată nu se mai puteau apăra decât în munți.

Bineînțeles că  acest schimb de populație s-a petrecut pe parcursul a câtorva sute de ani. Spre exemplu în perioada interbelică în Balcanii de astăzi existau aproape 200 de școli românești, elementul romanic fiind destul de puternic și încă se mai păstrează până astăzi.

Urmează perioada invazilor tătare, după care vin rând pe rând voievozii descălicători, care readuc stăpînirea dacică pe aceste pămînturi, însă, organizate în diferite voevodate și cnezate. Bogdan I Descălicătorul coboară din Maramureș în Țara Moldovei îi bate pe tatari și începe să-i împingă dincolo de Nistru. Același lucru se întîmplă în Valahia, (nu se numea România pe atunci) După care cea mai glorioasă perioadă din Țara Moldovei este domnia lui Ștefan cel Mare și Sfînt, cel care a devenit simbolul demnității noastre naționale.

Vă îndemn să citiți testamentul lui Ștefan cel Mare, pentru că se face abstracție astăzi de el. Poate puțin din voi cunosc că Ștefan cel Mare a avut o fiică măritatî cu cneazul Rusiei. Fiica lui Ștefan cel Mare a rămas însărcinată și a născut un copilaș: țarevici Dimitrii, care trebuia să fie succesorul tronului Rusiei de atunci. Ce a făcut sora țarului? La otrăvit. Dimitrie Cantemir, care a făcut alianță anti-otomană cu cnezatul rusesc, la/ Stanilești în 1711, a fost nevoit să plece în Rusia pentru a nu fi omorât de turci, după cum a fost omorât Brîncoveanu. Drept răsplată, Petru cel Mare a violat-o pe fata lui Dimitrie Cantemir, care a rămas însărcinată. Ce s-a întîmplat mai târziu? Soția țarului a încercat să o otrăvească pe fata lui Dimitrie Cantemir ca să moară cu tot cu prunc. A scăpat fiica lui ca prin minune, însă a pierdut sarcina. Țarul a înțeles pericolul și a exilat familia Cantemir  la Mănăstirea Oranchi, unde a stat 5-6 ani de zile, uitată undeva prin mijlocul Siberiei.

În testamentul său, Ștefan cel Mare a lăsat pentru generațiilor următoare îndemnul ca, în situație de primejdie, să închinăm țara la turci, nu la moscali. De ce? Fiindcă turcii respectau tratatele în comparație cu moscalii. Țara Moldovei a fost suzerană imperiului otoman, nefiind transformată în pașalâc, iar drepturile noastre religioase au fost respectate.

Moscalii, deși erau creștini botezați prin ucaz, au adus celel mai multe rele din istorie pentru poporul român. Mihai Eminescu, un alt martir al acestui neam, spunea: cele mai frumoase promisiuni în istoria creștinismului le-au avut moscalii, de a face alianță împotriva otomanilor, de a elibera popoarele creștinele de sub ocupația musulmană, însă le-au respectat invers proporțional după ce au năvălit peste pămîntul nostru.

Iată, după Unirea de la 1856, cand am recăpătat sudul Basarabiei, statul nou format primește numele de „Romania”, fiind de fapt numele acordat în perioada Imperiului Roman teritoriilor locuite de vlahi. Pământul de la sud și nord de Dunăre era numit Romania, iar în Bosnia există până astăzi regiunea numită „Romania”, ca o dovadă istorică a faptului că munții Balcani au fost și ei teritoriu a poporului vlah, numit și popor roman.

Să înțelegem astăzi mai mult ca oricând că noi moldovenii sunt parte a poporului roman, nu suntem popor slav, iar slavii ne-au făcut cel mai mare rău în istorie prin războaiele purtate împotriva noastră și deznaționalizarea forțată aplicată în perioada sovietică. Să stăm drepți în fața istoriei și să redescoperim eroii care au murit pentru păstrarea identității naționale și a credinței ortodoxe.

Evenimentul a fost încheiat cu o agapă creștinească și interpretarea unor cântece patriotie de către interpreta Doina Țurcanu din or. Râșcani.

            Câteva săptămâni după inaugurarea monumentului, după lungi ezitări, Ministerul Apărării a transmis Cancelariei de Stat proiectul Hotărârii de Guvern privind înființarea operei comemorative de război. Astfel, la 26 august 2025 a fost adoptată Hotărârea de Guvern nr. 548 prin care s-a aprobat înființarea în satul Pociumbăuți, raionul Râșcani, a operei comemorative de război în memoria eroilor căzuți în Primul Război Mondial, publicată în Monitorul Oficial la 29 august același an. Drept urmare, monumentul a fost transmis la balanța autorității publice locale printr-un act de primire-predare semnat între Asociația „Monumentum” și Primăria comunei Pociumbăuți.

[1] A.N.R., fond F.C.R., inv. 695, dosar 239/1939, p. 2.

[2] A.N.R., fond M.C.A., D.A., inv. 819, dosar 93/1940, p. 189.

[3] A.N.R., fond M.C.A., D.A., inv. 819, dosar 92/1940, vol. 4, p. 112–114.